Blocaj intelectual

"Scrie!" Ce să scriu? Nu îmi trece nimic prin gând... "Scrie!" Ce aș putea să scriu?... Nu, nu am înnebunit, încă... și nici nu aud voci, doar un gând mă tot agasează...: "Scrie!" Gata m-am apucat de scris, nu vezi?! Scriu tot ce îmi trece prin cap. Așa e bine? "Scrie!" Scriu, scriu... dar ce? Închid ochii și .... Adorm... Stai! Trebuie să scriu... Uite, prin gând îmi trece o mașină rapidă... A trecut... Prea repede... Iar am gândul gol... Alooo! E cineva acasă? Pânză de păianjen peste tot și nici urmă de gânduri, e beznă perfectă și nu trece nimic pe aici. Dacă ar fi oprit mașina aceea să mă ia și să mă ducă măcar în zona cu sentimente, aș fi scris și eu ceva acum... "Scrie!" E tot ce se aude în hala asta goală, întunecoasă și plină de păianjeni.... Unde o fi întrerupătorul ăla? ... Mă dau bătut...

Minele din mine

    Căutând în mine, în minele neuronale ale ființei mele, săpând centimetru cu centimetru fiecare colțișor al minții mele, încerc să adun gând cu gând și să compun o armonie de cuvinte, ce poate, are să te ajute cândva. Poate o să te facă să zâmbești, dacă nu te va face cumva, după ce ai să termini de citit, să gândești; nu că până acum nu ai fi gândit, dar ai putea gândi diferit, ai putea înțelege ceva ce până acum ți-a scăpat, un amănunt, un diamant, sau poate un brontozaur cu șapte capete invizibil și violent, dar măcar acum vei ști cum să scapi de el sau măcar vei ști că există și poate oricând ataca.

Bezmetic prin beznă...

       În fiecare zi a vieții noastre efemere ne îndreptăm cu pași grăbiți spre beznă tot aruncând în urma noastră luminile ce le-au aprins străbunii; niște netoți, un neam de păcălici sau de creduli. Lumina lor ne sâcâie urechea, ne roade, ne lovește greu, simțim cum ne topim când stăm în dreptul ușilor deschise, așa că am hotărât să ne ascundem în catacombele uitării... Nici nu mai suportăm vreo licărire de eternitate, căci inima ne este azi prea plină de infern...